Fascinația își are punctul de plecare din casa bunicilor mei. Un cal din gips alb trona maiestuos sus, pe o servantă. Era mare și neînfricat, se pregătea de o săritură:). Îmi amintesc că îmi doream mult să-l pictez, pe atunci nu m-a lăsat nimeni. Bunica mi-a spus că într-o zi, așa cum se întâmplă când ai o frică, am spart calul și m-am supărat tare și am plâns. Nu mai țin minte. Eu știu doar că-mi era drag și că cineva l-a lipit frumos la loc, dar că totuși copita dreaptă i-a dispărut.
Mulți ani mai târziu, într-un colț de iarmaroc, uitați, prăfuiți dar intacți, i-am găsit. Am târguit mult pe ei, sunt pentru sufletul meu, pereche, i-am obținut și le-am dat șlefuirea de odinioară. Acum sunt veseli si colorați, nu îi poate nimeni răni, sunt….lemnoși. Și se pare că așa le place, ca si stăpânei lor, să stea undeva la înălțime și să vadă tot, printre cărți, ca niște cai mândri și puternici. Fascinația pe care o am cu ei din copilărie și amintirile din casa bunicii au creat o legătură invizibilă între noi.
Oana Barna
